Pentru Mircea Axente, anul care se încheie a fost unul deosebit. A dat câteva goluri pentru echipa cu care ținea în copilărie, Oțelul, iar în sezonul de toamnă nu a lipsit din niciun meci al Timișoarei în Liga I.
A fost anul 2010 unul special în cariera ta? Da, se poate spune lucrul ăsta. Am jucat în prima jumătate din acest an la Oțelul, echipa pe care o încurajam din tribună când eram mic, apoi m-am întors la Poli Timișoara, echipa care m-a crescut, echipa la care m-am format ca fotbalist.
Ești singurul polist care a bifat toate cele 18 meciuri din campionat. Am rămas și eu surprins de treaba asta. Nu mă așteptam, dar mi-am dorit să joc cât mai mult. E rezultatul muncii mele, de când m-am apucat să joc fotbal. Am avut un rol important în echipă și mă bucur că am contribuit și eu la punctele pe care le-am strâns până acum.
Care e cea mai frumoasă amintire a ta din acest tur? O amintire foarte frumoasă este meciul din deplasare cu Manchester City. Chiar dacă am pierdut, a fost un meci deosebit, pe un stadion mare, cu o echipă mare și în urma unui astfel de meci ai multe de învățat. Dar cel mai mare regret din sezonul de toamnă? Ne pare rău că au fost anumite meciuri în care, dacă eram mai concentrați sau încercam mai mult pe faza ofensivă, am fi putut multe dintre egaluri să le transformăm în victorii. Un exemplu clar e meciul din ultima etapă, de la Bistrița. Ne-a durut foarte tare că nu am câștigat, cu toate că am avut meciul în mână.
De Dusan Uhrin ce amintiri te leagă? El e antrenorul sub comanda căruia am debutat în prima ligă, aici, la Timișoara. Nu am decât cuvinte de laudă, e un profesionist adevărat, știe clar ce vrea. Toată lumea știe de pregătirea lui fizică foarte dură, dar și benefică în același timp. E bine că ne cunoaște pe mulți dintre noi.
La casele de pariuri, sunteți cotați cu prima șansă la câștigarea titlului. Nu știam… Mulți o scot din calcul pe Oțelul. Totuși, eu zic că ei sunt pe primul loc, deci ei au prima șansă. Au avut un parcurs bun, iar noi, deocamdată, nu putem decât să anticipăm că ei vor cădea, dar eu am fost acolo și știu ce fel de băieți sunt, îl știu și pe domnul Munteanu și nu cred că se vor împiedica ușor. De aceea, noi trebuie să fim mereu conectați, nu să ne bazăm pe chestia asta.
2 ani și 10 luni au trecut de la debutul lui Axente în Liga I
5 goluri a marcat Axente pentru Poli în acest sezon
„Nu ne mulțumim cu locul doi. Sunt toate premisele pentru a face o performanță mare în vară”, Mircea Axente, atacant Poli Timișoara
„Kompany și Kolo Toure, de la City,sunt cei mai puternici fundași pe care i-am întâlnit în toată cariera”, Mircea Axente, atacant Poli Timișoara
„Putem lua titlul, însă doar dacă suntem constanți. Mă bazez pe mine și pe echipa mea, nu pe eșecurile Oțelului”, Mircea Axente, atacant Poli Timișoara
Luchin, asistentul Moșului
Clubul Poli și Consiliul Consultativ al Cartierului Fabric au împărțit ieri cadouri mai multor copii nevoiași din zona respectivă a Timișoarei. Srdjan Luchin a fost reprezentantul clubului la acțiune, fundașul ajutându-l pe Moș Crăciun să împartă cadouri copiilor. Luchin i-a transmis Moșului care ar fi cadoul ideal pentru acest an. „Nu aștept niciun transfer în iarna asta. Aștept de la Moș Crăciun un cadou la vară, să sărbătorim împreună ceva”, a spus fotbalistul timișorean.
Autor: Cornel BIHOLARI [email protected]
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER